Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) realizează politica la nivel naţional în domeniile protecţiei mediului înconjurător, economiei verzi, biodiversităţii, ariilor naturale protejate, schimbărilor climatice cu privire la toate sectoarele şi subsectoarele pe care le administrează, planificare strategică, managementul fondului forestier şi cinegetic, gospodărirea apelor, hidrologie, hidrogeologie, protecţia, conservarea şi refacerea capitalului natural din domeniul apelor şi pădurilor.

 De asemenea, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor elaborează strategia şi reglementările specifice de dezvoltare şi armonizare a activităţilor prezentate mai sus în cadrul politicii generale a Guvernului, coordonează activitatea de integrare a cerințelor privind planificarea strategică, managementul fondului forestier si cinegetic, gospodărirea apelor, hidrologie, hidrogeologie, în celelalte politici sectoriale, în concordanță cu cerințele si standardele europene si internaționale, coordonează și se asigură de aplicarea strategiei Guvernului în domeniile sale de competenţă, îndeplinind rolul de autoritate de stat, de sinteză, coordonare, reglementare, monitorizare, inspecţie şi control în aceste domenii.

 Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pune în aplicare prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 (GDPR) privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Datele cu caracter personal ale utilizatorilor sunt colectate, prelucrate, stocate și arhivate în scopuri legale stabilite în Normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a celor privind proveniența și circulația materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului și a unor măsuri de aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, aprobate prin Hotărârea de Guvern 497/2020.

 Documentul de față stabilește termenii și condițiile de confidențialitate privind utilizarea aplicației SUMAL 2.0. Vă rugăm să parcurgeți cu atenție acest document pentru a preîntâmpina eventuale consecințe neplăcute.

 Furnizarea de informații/date va începe odată cu parcurgerea formalităților de înregistrare ca utilizator/administrator. Optând pentru înregistrare, utilizatorul se obligă să furnizeze corect datele care vor fi colectate în scopuri specifice de administrare a aplicației, respectiv nume, prenume, CNP, adresa electronica (e-mail) și număr de telefon.

 De asemenea, optând pentru înregistrare sunteți de acord ca datele dumneavoastră personale să fie prelucrate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și instituțiile desemnate legal prin HG 497/2020 în scopurile pentru care a fost creată aplicația SUMAL 2.0.

 Datele dumneavoastră personale colectate și prelucrate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și instituțiile desemnate legal prin HG 497/2020 nu vor face obiectul unui transfer internațional de date.

 Datele dumneavoastră personale vor fi păstrate la nivelul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, respectiv la nivelul instituțiilor desemnate legal prin HG 497/2020 pe toată durata de viață a aplicației, atât timp cât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și instituțiile desemnate legal prin HG 497/2020 folosesc aplicația respectivă , sau pentru orice altă durată necesară în virtutea obligațiilor de păstrare aplicabile operatorilor de date relevanți.

 Prelucrarea datelor dumneavoastră personale în scopurile specificate mai sus se bazează pe consimțământul dumneavoastră. Declararea consimțământului este voluntară. Vom prelucra datele dumneavoastră personale numai pe baza acestui consimțământ în scopurile menționate mai sus până când revocați consimțământul sau vă opuneți pelucrării.

 Retragerea consimțământului nu afectează legalitatea oricăror activități de prelucrare bazate pe consimțământ înainte de retragerea acestuia.

 Prin accesarea contului și utilizarea parolei personale sunteți responsabil pentru toate acțiunile care decurg din folosirea acesteia. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și instituțiile desemnate legal prin HG 497/2020 nu pot fi făcute responsabile pentru erorile/incidentele survenite în urma neglijenței utilizatorului privind securitatea și confidențialitatea contului și parolei sale.

 Folosirea conținutului site-ului implică acceptarea de către utilizatori a acestor termeni și condiții!

TERMENI UZITAȚI:

CONȚINUT are următoarea definiție:

  • toate informatiile de pe site care pot fi vizitate, vizualizate sau altfel accesate prin utilizarea unui echipament numeric;
  • orice informatie comunicată utilizatorului, conform informațiilor de contactare, specificate sau nu de către acesta, prin orice mijloc, de către un angajat al Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor sau al instituțiilor desemnate legal prin HG 497/2020;
  • date referitoare la domeniile de activitate specifice Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și/sau instituțiilor desemnate legal prin HG 497/2020;
  • informații/date referitoare la activitățile și acțiunile întreprinse prin aplicația SUMAL 2.0 de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și/sau de instituțiile desemnate legal prin HG 497/2020.

UTILIZATOR - Persoana fizică care are sau obține acces la conținut, prin orice mijloc de comunicare (electronic, telefonic etc) sau în baza unui acord de utilizare stabilit între Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor si acesta și care necesită crearea și utilizarea unui cont.

DATE CU CARACTER PERSONAL - Orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă (“persoana vizată”): date personale: numele și prenumele persoanei, adresa de domiciliu, adresa de email, CNP-ul, numărul de telefon, identificator online, date de localizare, etc.;

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - Persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal;

CONSIMTĂMÂNT al persoanei vizate - Orice manifestare de voință liberă, specifică, informată și lipsită de ambiguitate a persoanei vizate prin care aceasta acceptă, printr-o declarație sau printr-o acțiune fără echivoc, ca datele cu caracter personal care o privesc să fie prelucrate;

PRELUCRARE - Orice operațiune/set de operațiuni asupra datelor cu caracter personal (cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate), respectiv colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea, modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea, diseminarea, punerea la dispoziție, alinierea, combinarea, restricționarea, ștergerea, distrugerea etc. (reprezentând orice fel de operațiune în legatură cu datele personale);

DREPTURILE PERSOANELOR VIZATE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Conform Regulamentului UE 679/2016, persoana vizată beneficiază de următoarele drepturi:

  • dreptul de acces la datele cu caracter personal;
  • dreptul la ștergerea datelor (“dreptul de a fi uitat”);
  • dreptul la restricționarea prelucrării;
  • dreptul la portabilitatea datelor;
  • dreptul la opoziție;
  • dreptul la rectificare datelor cu caracter personal inexacte;
  • dreptul de a depune o plângere la o autoritate de supraveghere dacă consideră că prelucrarea datelor este o încălcare a GDPR.

 Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și instituțiile desemnate legal prin HG 497/2020 protejează și respectă confidențialitatea datelor dumneavoastră personale prin implementarea de măsuri tehnice și administrative de securizare a acestora, prevăzute de normele și reglementările în vigoare privind protecția datelor.

 Utilizatorii declară și acceptă necondiționat ca datele lor personale să fie utilizate, stocate și arhivate în bazele de date ale Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și/sau ale instituțiilor desemnate legal prin HG 497/2020, exprimându-și prin accesarea și/sau utilizarea aplicației SUMAL 2.0, un acord expres și neechivoc ca datele lor personale să fie colectate, prelucrate, stocate și arhivate conform legislației în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal.

 În prelucrarea datelor personale ale utilizatorilor Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va ține cont de cele 6 principii care trebuie respectate de operator atunci cand procesează date personale, precizate în Regulamentul (UE) 2016/679:

  • principiul legalității, echității și transparenței;
  • principiul limitării scopului pentru care sunt colectate datele;
  • principiul reducerii la minimum a datelor prelucrate;
  • principiul exactității datelor;
  • principiul păstrării datelor pe o perioadă necesară îndeplinirii scopurilor pentru care sunt prelucrate;
  • principiul integrității și confidențialității.

Politica de cookie-uri

Ce sunt Cookie-urile?

 Cookie-urile vor fi înțelese ca date IT, incluzând fără limitare fișiere text, stocate pe terminalul utilizatorului în scopul utilizării paginii web. Aceste fișiere fac posibilă recunoașterea terminalului utilizatorului și prezentarea conținutului într-un mod relevant, adaptat preferințelor utilizatorului. Cookie-urile conțin de regulă numele paginii web de proveniență, data stocării pe terminal și un număr unic.

La ce sunt folosite Cookie-urile?

 Cookie-urile sunt folosite în scopul adaptării conținutului paginilor web la preferințele utilizatorului și la optimizarea paginilor web. De asemenea, sunt utilizate în pregătirea unor statistici anonim agregate care ne ajută să înțelegem cum un utilizator beneficiază de paginile noastre web, permițându-ne îmbunătățirea structurii și conținutului lor, excluzând indentificarea personală a utilizatorului.

Ce Cookie-uri folosim?

 Cookie-urile per sesiune sunt fișiere temporare ce rămân în terminalul utilizatorului până la terminarea sesiunii sau închiderea aplicației.

Conțin Cookie-urile date personale?

 Datele personale colectate prin utilizarea Cookie-urilor pot fi colectate doar pentru a facilita anumite funcționalitați pentru utilizator. Datele sunt criptate într-un mod care face imposibil accesul persoanelor neautorizate la ele.

Ștergerea Cookie-urilor

 În general, o aplicație folosită pentru accesarea paginilor web permite salvarea Cookie-urilor pe terminal în mod implicit. Aceste setări pot fi schimbate în așa fel încât administrarea automată a Cookie-urilor să fie blocată de browser-ul web sau utilizatorul să fie informat de fiecare dată când Cookie-urile sunt trimise către terminal. Informații detaliate despre posibilitățile și modurile de administrare a Cookie-urilor pot fi găsite în zona de setări a aplicației (browser-ului web). Limitarea folosirii Cookie-urilor poate afecta anumite functionalități ale paginii web.



DATE DE CONTACT:

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Bvd. Libertăţii nr. 12, Sector 5, Bucureşti
Web: http://www.mmediu.ro

Program de funcţionare Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor:

Luni – Joi: 08:30 – 17:00

Vineri: 08:30 – 14:30


Registratura:

Fax: 004 021 408 9615

Telefon:021/408 9642

E-mail: registratura@mmediu.ro


Informaţii de interes public conform legii 544/2001

Telefon: 004 021 408 9605

E-mail: solicitari544@mmediu.ro

Responsabil cu protecția datelor:dpo@mmediu.ro


DISPOZIȚII FINALE:

 Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor isi rezervă dreptul de a putea efectua orice modificări ale acestor prevederi precum și orice modificări ale site-ului/structurii acestuia/conținutului.